Publicitate
Publicitate

Secretul din spatele rochiei de la Met Gala. Ce pictură a inspirat totul

Rosie Huntington-Whiteley

Când luminile s-au aprins la Met Gala 2026, toate privirile s-au îndreptat către Rosie Huntington-Whiteley și rochia ei uluitoare. Dar povestea din spatele creației este și mai fascinantă. O pictură din 1884, care a șocat la vremea ei societatea pariziană, a fost sursa de inspirație.

O pictură scandaloasă din 1884

V-ați întrebat vreodată de unde vine inspirația pentru astfel de apariții? Pentru supermodelul și femeia de afaceri, răspunsul se află chiar la Muzeul Met. Este vorba despre tabloul „Portrait of Madame X”, semnat de John Singer Sargent, o operă care a stârnit un scandal imens la Paris în 1884. Pictura o înfățișa pe Virginie Amélie Avegno Gautreau într-o rochie de satin negru, cu o bretea încrustată cu bijuterii căzută de pe umăr. Reacțiile au fost atât de virulente, încât pictorul a fost nevoit să modifice portretul, așezând ambele bretele pe umeri, ba chiar s-a mutat în Marea Britanie pentru un an. „Am găsit-o întotdeauna incredibil de frapantă”, a explicat Rosie despre pictură.

Construirea unei rochii de vis

Lucrând alături de Daniel Lee, directorul de creație al casei Burberry, Rosie a vrut să surprindă acel „sentiment de încredere tăcută și senzualitate” din opera originală. Așa cum a detaliat recent într-un interviu, relatează Lyla, procesul de design a fost unul extrem de „concentrat”. Cei doi au pornit cu intenția clară de „a rafina, a edita și a reduce lucrurile la esențial”.

Secretul unei actrite de 93 de ani. La ce a renuntat pentru a arata fabulos
RecomandariSecretul unei actrite de 93 de ani. La ce a renuntat pentru a arata fabulos

Rezultatul a fost o rochie într-o nuanță de pământ ars, având un corset în formă de inimă brodat cu cristale și mărgele, plus o fustă drapată din tul de mătase.

O minunăție absolută.

„Există o modernitate și o forță, dar și o moliciune”, spune ea despre ținută. Motivația din spatele alegerii este simplă și puternică: „Am vrut să mă simt încrezătoare și stăpână pe mine… O versiune elevată a mea”.

S-a schimbat totul in machiaj. Look-urile de la Met Gala 2026 care dau tonul
RecomandariS-a schimbat totul in machiaj. Look-urile de la Met Gala 2026 care dau tonul

Secretele din culise

Pregătirea pentru un astfel de eveniment începe cu mult timp înainte. Înainte de gale, vedeta apelează la „un tratament facial foarte bun sau un masaj limfatic”. Când se află în New York, expertul ei de bază pentru ten este Cynthia Rivas. Numai că zborurile lungi pot afecta pielea (știm cu toate cum e treaba cu aerul uscat din cabină). Având în vedere că a călătorit des la Manhattan în ultimele săptămâni, rutina ei este bine stabilită.

„Îmi place să mă hidratez constant, fără mâncare, fără alcool”, mărturisește Rosie. „Îmi aplic rutina de îngrijire a pielii înainte de a ajunge la aeroport pentru a evita să-mi ating fața în avion, iar apoi, când aterizez, fac un duș, mă întind și mă resetez ieșind afară, la lumina zilei.” Iar dacă are câteva momente libere, adoră „să fac o plimbare în Tribeca sau în West Village cu o cafea în mână” sau să se bucure de un martini la The Grill.

Fără grabă, fără dramă

Când vine momentul pregătirilor finale, atmosfera din cameră este esențială. „Energiile oamenilor mă ajută cu adevărat, așa că sunt atentă la cine se află în cameră”, explică vedeta. Regula ei de aur este una simplă: „Fără grabă, fără dramă”.

Apariția care a șocat pe toată lumea la Met Gala. Ce a purtat actorul de 26 de ani
RecomandariApariția care a șocat pe toată lumea la Met Gala. Ce a purtat actorul de 26 de ani

Același principiu a fost aplicat și pentru machiaj, creat de Francesca Abrahamovitch. A fost un look curat, cu „accent pe o piele proaspătă, moale și sculptată, cu părul dat pe spate”. Nimic complicat. „Nimic care să distragă atenția… Totul este despre rochie”, a adăugat Rosie.

Iar dacă te gândești că după un asemenea eveniment copleșitor fuge direct la somn, pe bune, lucrurile nu stau chiar așa. Întrebată dacă preferă să se retragă devreme sau să meargă la petrecerile de după, a răspuns zâmbind: „De obicei spun că voi pleca acasă devreme, dar un lucru duce la altul. New York-ul are felul lui de a te scoate din casă!”.