Dr. Florin Bălănică a slăbit 104 kilograme în 8 luni, după ce a pornit de la 204 kg. Din propria experiență, a dezvoltat o metodă medicală bazată pe psihonutriție. Ideea de bază este că scăderea în greutate nu trebuie tratată doar prin dietă, ci prin identificarea cauzelor emoționale, hormonale sau legate de microbiotă care pot sta în spatele creșterii în greutate.
Datele citate arată dimensiunea problemei: în România, peste 70% dintre adulți se luptă cu excesul ponderal, iar 25% dintre copiii evaluați pe litoralul românesc au probleme de greutate. Pentru cine încearcă să slăbească și se lovește de aceleași blocaje, miza practică este clară: dacă schimbi doar farfuria, fără să cauți cauza, rezultatul poate să nu țină.
Dr. Florin Bălănică a spus că momentul decisiv a venit după un vis care l-a speriat profund. „Niciun om nu este vinovat pentru că se îngrașă, dar fiecare este responsabil. Eram motivat de muncă, de dezvoltare profesională și uitasem de mine. După 130-140 kg, nici nu-ți mai dai seama. Declicul meu a fost un vis: m-am trezit într-o dimineață cu ideea că cei patru copii pe care mi-i doream vor trăi fără mine. Din acel moment, timp de 8 luni, nimeni nu m-a mai putut opri. Am slăbit 104 kg.”
Explicația lui pornește de la felul în care organismul interpretează slăbitul. Potrivit Lyla, medicul spune că o simplă reducere de calorii poate fi percepută de corp ca o pierdere de resurse și, implicit, ca un pericol pentru supraviețuire. „Pentru creierul uman, «scăderea în greutate» este un nonsens. Creierul e programat pentru supraviețuire și percepe pierderea resurselor ca pe un pericol. De aceea, prin metoda mea nu ne repezim la farfurie. Căutăm mai întâi cauza, care adesea este emoțională, hormonală sau legată de microbiotă.”
Psihonutriția este prezentată ca o abordare multidisciplinară care combină medicina, nutriția și psihologia. Atena Stoica, psihoterapeută și psihonutriționistă, prim-vicepreședintă a Societății Române de Medicină a Stilului de Viață, RSLM, explică de ce nu există o soluție unică. „Obezitatea este clasificată de Organizația Mondială a Sănătății ca o boală cronică, recidivantă și multifactorială, ceea ce înseamnă că nu este determinată de un singur factor și, implicit, nu poate fi tratată printr-o singură intervenție. […] În managementul obezității, adevăratul «Sfânt Graal» nu este pierderea în greutate, ci sustenabilitatea acesteia.”
Un punct util pentru cei care se confruntă cu poftă continuă este explicația legată de stresul cronic. Atena Stoica spune că ceea ce multe persoane numesc „blocaj emoțional” este, de fapt, un blocaj al autoreglării. Când organismul rămâne în alertă din cauza solicitărilor zilnice, mâncarea ultraprocesată poate funcționa ca un calmant de moment pentru sistemul nervos, nu ca răspuns la foamea reală. Ea numește acest mecanism „foame de reglare”. Asta schimbă și felul în care trebuie privită problema: dacă mănânci ca să te liniștești, nu doar ca să te hrănești, explicația nu mai stă doar în voință.
În aceeași logică intră și „weight stigma”, stigmatizarea în funcție de greutate. Când critica din exterior este internalizată, rușinea nu oprește mâncatul emoțional, ci îl poate alimenta. Presiunea se transformă în autocritică, iar descărcarea ajunge tot în mâncare. Un exemplu dat în aceeași direcție este cel al dr. Sorina Ispas, medic diabetolog, care a slăbit 20 de kilograme după ce a conștientizat că mânca din cauza stresului.
Textul tratează și medicația modernă pentru slăbit, inclusiv terapia injectabilă hormonală cu agoniști GLP-1, ca pe un instrument, nu ca pe o soluție completă. Atena Stoica spune că tratamentul deschide o „fereastră terapeutică”, pentru că reduce apetitul biologic și „food noise”, dar nu produce singur schimbarea comportamentală care menține rezultatele. Dr. Florin Bălănică formulează aceeași idee direct: „Terapia injectabilă nu te face să slăbești în sine, ci îți schimbă relația cu mâncarea, iar scăderea în greutate este doar consecința. Fără investigații preliminare și un meniu adaptat, riscurile sunt uriașe.”
La capitolul siguranță, sunt menționate efecte adverse minore precum greața, vărsăturile și tulburările de tranzit. Sunt indicate și riscuri majore, inclusiv patologii pancreatice acute sau afectări ale glandelor suprarenale și paratiroidelor. Pentru cititor, concluzia utilă este una practică: dacă slăbitul se blochează repetat, problema poate să țină de stres, rușine, biologie și oboseală, iar schimbarea durabilă cere medicină, nutriție și psihologie lucrate împreună.
