Terapia cu psilocibină, substanța activă din „ciupercile magice”, este considerată o soluție viabilă de către profesioniștii din sistemul de sănătate canadian pentru pacienții aflați la sfârșitul vieții. Un studiu publicat în revista „Palliative Medicine” arată că majoritatea medicilor, asistenților și administratorilor din îngrijiri paliative sunt în favoarea utilizării acestei terapii pentru a gestiona anxietatea și depresia rezistente la tratamentele convenționale.
Cercetarea a fost realizată în cele mai populate patru provincii ale Canadei: Quebec, Ontario, Alberta și Columbia Britanică. Peste 120 de persoane implicate în îngrijirea paliativă au fost chestionate, iar medicii s-au dovedit a fi cei mai deschiși către integrarea acestei abordări. Interesant este că susținerea vine în ciuda faptului că mai puțin de jumătate dintre respondenți s-au declarat bine informați despre riscurile și beneficiile psilocibinei.
Terapia asistată de psilocibină nu presupune doar administrarea substanței, ci este un proces clinic structurat. Acesta combină doza de psilocibină cu suport psihoterapeutic înainte, în timpul și după experiența psihedelică, pentru a asigura un cadru sigur și eficient. Cercetările anterioare au arătat o reducere semnificativă a simptomelor de depresie și anxietate la persoanele cu boli incurabile. Cel mai mare impact se observă în ceea ce specialiștii numesc „suferință existențială”: pierderea sensului, disperarea sau sentimentul de neputință în fața morții iminente.
Dr. Nicolas Garel, psihiatru la spitalul CHUM și profesor la Université de Montréal, explică de ce acest subiect devine tot mai relevant. „În ciuda progreselor în medicină și psihoterapie, unii oameni nu răspund bine la abordările convenționale. Terapiile psihedelice par să promită abordarea nevoilor care nu sunt îndeplinite în prezent”, afirmă el. Potrivit explicațiilor medicale, psilocibina alterează temporar comunicarea între diferite regiuni ale creierului și stimulează plasticitatea neurală, adică abilitatea creierului de a crea sau reorganiza conexiuni neuronale. Aceste efecte pot dura zile sau chiar săptămâni. Lyla
Dr. Garel subliniază că substanța „induce stări alterate de conștiință care pot transforma temporar percepția unei persoane despre sine, ceilalți și lume”. Unul dintre cele mai importante beneficii pentru pacienții în fază terminală este legat de acceptare. „Studiile calitative sugerează că aceste terapii pot promova o mai mare acceptare a bolii și a sfârșitului vieții”, adaugă medicul. Unii participanți la studii au reușit să se împace cu ideea morții și să trăiască mai bine prezentul, în timp ce alții au raportat o conexiune mai puternică cu cei dragi.
Principalul blocaj în calea adoptării pe scară largă nu este accesul la substanță, ci lipsa de profesioniști pregătiți să ofere acest tip de terapie. În Canada nu există un program standardizat de formare sau o certificare recunoscută pentru terapeuții care doresc să se specializeze în acest domeniu. Următorul pas esențial este dezvoltarea unor programe universitare dedicate, așa cum au început deja să facă unele universități din Statele Unite în cadrul programelor de psihiatrie.
Susținerea pentru această terapie nu vine doar din partea medicilor. Un studiu anterior realizat de același grup de cercetare a indicat că peste 60% dintre canadieni sunt în favoarea ei. Dr. Nicolas Garel concluzionează direcția viitoare: „Acest lucru nu înseamnă că vor fi un leac miraculos sau potrivite pentru toată lumea. Cu toate acestea, întrebarea nu mai este dacă ar trebui să luăm în considerare utilizarea lor, ci mai degrabă cum să facem acest lucru”.
