Fostul număr 5 ATP, Tommy Robredo, consideră că rivalitatea dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner este comparabilă cu cea dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Robredo, ajuns la 43 de ani, este acum directorul turneului ATP 500 de la Barcelona, potrivit Dolce.
Director cu mână de fier la Barcelona
Retras din activitate în 2022 chiar la turneul pe care îl conduce acum, Robredo a preluat funcția de la David Ferrer. El a declarat că se dedică total noului rol. „Vin la arene în fiecare zi cu o oră și jumătate înainte să înceapă meciurile și mă uit la tot. Mereu e ceva ce se poate îmbunătăți”, a mărturisit Robredo.
Una dintre primele măsuri luate de Robredo a fost introducerea sesiunii de seară. „Multă lume iese de la serviciu la ora 5 și nu poate ajunge la partide. Încercăm să aducem lucruri și să conservăm și maximizăm ceea ce funcționează. Trebuie să fim mereu la zi, altfel ești depășit”, a explicat Robredo.
Arabia Saudită schimbă regulile jocului
Discuția a atins și subiectul banilor care vin din Arabia Saudită, țară care din 2028 va organiza inclusiv un turneu de Masters 1000. Robredo vede asta ca pe o evoluție naturală a pieței. „Comparând cum funcționează azi o firmă și cum o făcea acum douăzeci de ani, există o schimbare, nu-i așa? Cred că evoluția este destul de corectă”, a spus el.
Robredo a adăugat: „În urmă cu ceva vreme, China a devenit foarte puternică și a început să găzduiască turnee. Până la urmă, trebuie să te îndrepți spre lumea nouă și e clar că noile forțe economice intervin”.
Spaniolul atrage atenția asupra unei probleme de fond. „Presupun că ATP a studiat bine argumentele pro și contra, dar înainte de orice, cred că în tenis ar trebui să fim uniți și să mergem mână în mână. Deocamdată, suntem destul de separați”, a subliniat Robredo.
Cât de lent eram!
Robredo a oferit o perspectivă asupra evoluției tenisului, comparând jocul de acum cu cel din perioada sa de activitate. „Pe bune, diferențele sunt uriașe. Jucătorii de acum sunt mai bine pregătiți fizic, fără dubiu. Niște monștri. Lovesc mult mai puternic și sunt mult mai rapizi decât noi, se recuperează mai bine”, a analizat Robredo.
El a adăugat: „Dacă te uiți la imagini cu generația lui Santana, a mea și apoi cu cea de acum, vezi că primii mergeau cu 1km/h, următorii cu 5 și acum cu 10. Îmi pun videouri de când am început să joc și îmi spun: La naiba, cât de lent eram! În douăzeci de ani lucrurile s-au schimbat imens”.
Robredo, care are în palmares victorii la Novak Djokovic și Roger Federer, a observat o schimbare în tacticile de joc. „În epoca mea, jocul era mai tactic, vedeai mai multe scurte, îți plimbai adversarul, deși începusem să dăm un pic mai tare în minge. Acum, dacă rămâi la tactică, poți fi distrus dintr-o lovitură”, a explicat el.
Noii lideri, comparați cu Messi și Ronaldo
După o eră dominată de Big 3, Robredo consideră că tenisul are nevoie de noi staruri. „Ceea ce am trăit a fost incredibil. Ca Big 3 să câștige 66 de turnee majore este ceva brutal. Și dintr-o dată apar cei doi, Alcaraz și Sinner, și deja cu cucerit unul șapte, celălalt patru”, a spus Robredo, subliniind importanța unor astfel de figuri.
El a continuat: „Sportul are nevoie de lideri înnăscuți pentru că ajută progresul și aduc beneficii peste tot: turnee, public, sponsori. Dacă nu există acești lideri, totul este diferit”.
Robredo a făcut o comparație între rivalitatea Alcaraz-Sinner și cea dintre Messi și Ronaldo. „Nivelul lor de precizie și concentrare este ceva ieșit din comun. Și prefer această situație în locul unui gol generațional, cei doi sunt doi giganți pe teren și în afara lui. Unul are magie, celălalt este o mașinărie, unul are un fel de a fi, celălalt e foarte diferit, în plus, se înțeleg bine. Este ca atunci când au coincis Messi și Cristiano Ronaldo la vârf”, a conchis Robredo.