Medicamentele GLP-1 utilizate pentru slăbit, cum sunt Ozempic, Wegovy și Mounjaro, ridică o preocupare nouă în rândul specialiștilor. Unii folosesc termenul „agonorexie” pentru a descrie situațiile în care slăbitul și controlul alimentației ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de kilograme, ci de riscul ca o relație deja fragilă cu mâncarea și cu propriul corp să se agraveze sau chiar să înceapă în acest context.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este marginal: aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. Și în România există efecte vizibile, inclusiv în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Reacțiile adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot face o persoană să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cei care au deja anumite vulnerabilități, acest lucru poate duce la reguli rigide, vinovăție și obsesie. Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”
Concret, semnele apar în viața de zi cu zi prin numărarea strictă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după ce mănânci. După cum notează și Lyla, specialiștii care tratează tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat unele noi.
Luminița Tăbăran atrage atenția și asupra momentului în care slăbitul devine o obsesie: „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar” Pot apărea și iritabilitate, anxietate când nu poți mânca „după plan” sau când greutatea nu scade cum ai sperat, dar și retragere socială și rușine legată de corp.
Brad Smith, director medical al The Emily Program, spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a văzut și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. Despre amploarea fenomenului, evaluarea sa este clară: „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, spune că există un mecanism simplu, dar important: când îți este greață, mănânci mai puțin, iar uneori elimini și ce ai mâncat din cauza stării de rău. Aceste comportamente pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. Sarah Davis, psihoterapeut, afirmă că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte a unei abordări mai largi, care include alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut precizează că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran spune că înainte de o dietă de slăbit ar trebui abordate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, recomandarea este să ceri ajutor de la medic și psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
