Femeile aflate la pensie care își ascund nefericirea folosesc adesea șapte expresii specifice pentru a-și masca suferința de zi cu zi. Numai că reprimarea constantă a acestor emoții poate declanșa afecțiuni fizice grave și episoade severe de depresie cronică, avertizează psihologii.
Masca fericirii, un pericol real
Viața la pensie aduce, nu de puține ori, momente în care femeile simt nevoia să mimeze fericirea doar pentru a depăși situații dificile. Societatea le-a împins de mici să își reprime furia și să își ascundă vulnerabilitatea, iar acest comportament se reflectă direct în limbajul zilnic. V-ați întrebat vreodată de ce se întâmplă asta?
Multe dintre ele sunt privite drept prietena-terapeut la care apelează toți cunoscuții, dar ele însele evită să ceară ajutor. Mai mult, se simt adesea vinovate pentru starea lor interioară. Chiar dacă au o familie împlinită sau au atins cariera dorită în trecut, repetă des că ar trebui să fie fericite, deși realitatea interioară este cu totul alta.
Capcana comparațiilor și epuizarea emoțională
O altă tactică de apărare este minimizarea propriei suferințe. Femeile ajung să creadă că nu au dreptul la tristețe pentru că alți oameni se confruntă cu situații mult mai grave. În copilărie, părinții le reaminteau constant că alții o duc mult mai rău atunci când îndrăzneau să se plângă. Astfel, au învățat să internalizeze nefericirea.
„Întotdeauna există cineva care a trecut prin ceva mai rău decât noi. Dar asta nu înseamnă că durerea noastră nu este validă.” Așa explică fenomenul terapeuta Amy Smith, specializată în probleme de căsătorie și familie, conform Jurnalulnational.
Durerea nerezolvată nu dispare de la sine.
Și când planurile eșuează, femeile preferă să spună pur și simplu că lucrurile sunt așa cum sunt, încercând să se detașeze emoțional de pierdere. În spatele unei aparente oboseli fizice se ascunde, de fapt, o izolare profundă. Sentimentul constant de neajutorare macină zilnic mintea și deschide larg ușa depresiei cronice.
Fuga de realitate agravează problema
Uneori, pensionarele susțin că totul este perfect în viața lor, deși se confruntă cu greutăți financiare sau cu un mediu ostil. Ele refuză să lase garda jos de teamă să nu fie judecate de apropiați. Hai să fim serioși, nu-i chiar așa.
Intrarea în modul de supraviețuire le face să se pună mereu pe ultimul loc. Declară ferm că nu au timp să se gândească la propriile probleme și preferă să se țină ocupate permanent cu treburile casnice sau cu problemele copiilor. Psihologul clinic Dave Carbonell atrage atenția asupra acestui mecanism periculos de distragere. Datele arată că evitarea gândurilor nedorite (un comportament des întâlnit) face ca acestea să devină și mai persistente și mult mai greu de gestionat pe termen lung.
Prețul tăcerii: boli și costuri uriașe
Iar ignorarea sănătății mintale se traduce direct în costuri medicale uriașe și o calitate a vieții prăbușită. O depresie netratată la timp atrage după sine boli fizice reale care golesc rapid bugetul lunar alocat medicamentelor.
Femeile ajung în spitale cu afecțiuni somatice grave, generate de stresul acumulat și reprimat zeci de ani. Ele plătesc prețul suprem pentru anii în care au ales să spună celor din jur că totul este perfect.
