Blocada navală din Strâmtoarea Hormuz generează pierderi de 435 de milioane de dolari pe zi pentru Iran, potrivit News24. Deși Președintele SUA Donald Trump a anunțat recent că Statele Unite își suspendă atacul asupra Iranului în așteptarea unui acord, impactul economic al blocadei continuă să fie semnificativ.
Pierderi zilnice de 435 milioane de dolari pentru Iran
Realitatea economică este dură pentru Iran, chiar dacă Președintele SUA Donald Trump susține că nu există o presiune a timpului pentru a ajunge la un acord de pace. Miad Maleki, senior fellow la Foundation for Defense of Democracies (FDD), a estimat că blocada ar putea costa Iranul 435 de milioane de dolari pe zi. Această sumă reflectă impactul asupra exporturilor și importurilor țării.
Peste 90% din comerțul anual al Iranului, evaluat la 109,7 miliarde de dolari, tranzitează Strâmtoarea Hormuz. Înainte de blocadă, veniturile petroliere ale Iranului generau zilnic aproximativ 139 de milioane de dolari. Blocada a oprit și exporturile de produse petrochimice, evaluate la circa 54 de milioane de dolari pe zi, precum și exporturile non-petroliere, de 79 de milioane de dolari.
Impactul asupra importurilor și rezervelor de petrol
Blocada afectează și importurile zilnice ale Iranului, evaluate la 159 de milioane de dolari, ceea ce duce la penurii de alimente și alte produse esențiale, crescând prețurile pe plan intern. Această situație generează dificultăți pentru populație și pune presiune pe economia națională.
Pe termen lung, Iranul riscă daune ireparabile la rezervele sale de petrol dacă este forțat să închidă sondele pe măsură ce spațiile de stocare se umplu. Astfel de închideri pot face petrolul inaccesibil, provocând pierderi anuale de miliarde de dolari. Această perspectivă adaugă o dimensiune suplimentară de îngrijorare pentru viitorul economic al țării.
Paradoxul iranian: slăbire economică, consolidare politică?
Andreas Krieg, lector la School of Security Studies de la Kings College London, consideră că situația actuală nu este sustenabilă în niciun sens comercial normal. „Chiar dacă ambele părți o pot folosi ca pârghie pe termen scurt, pe termen lung este corozivă din punct de vedere economic”, a evaluat dr. Krieg.
Acesta recunoaște că Președintele SUA Donald Trump are parțial dreptate că țara suferă daune materiale reale prin constrângerea propriului mediu de export, consolidarea izolării regionale și accelerarea investițiilor din Golf în alternative la Hormuz. Cu toate acestea, Krieg subliniază un paradox: „Iranul poate tolera acest tip de presiune mai mult timp decât ar dori să admită majoritatea celor din afară”.
Conform lui Krieg, impasul actual ar putea consolida regimul iranian, chiar dacă economia slăbește. „Imaginea internă recentă sugerează că supraviețuirea acestei confruntări a oferit deja regimului un sentiment reînnoit de legitimitate în rândul propriei baze, iar Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) devine și mai central în procesul decizional”, a adăugat Krieg.
Pe termen scurt și mediu, IRGC poate tolera absolut acest tip de status quo, deoarece întărește ideea că doar puterea dură, represiunea și coerciția strategică păstrează sistemul. Această perspectivă sugerează o rezistență mai mare decât se așteaptă la presiunile externe.
Costurile globale ale blocadei
Costurile conflictului din Strâmtoarea Hormuz se resimt la nivel global. Comisarul european pentru energie a estimat că situația actuală costă blocul comunitar 500 de milioane de dolari pe zi, avertizând că urmează luni foarte dificile, sau poate chiar ani.
În Statele Unite, prețurile umflate la benzină îi costă pe consumatori între 300 și 450 de milioane de dolari în plus în fiecare zi. Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză petrolieră la GasBuddy, a declarat că americanii au cheltuit colectiv cu aproximativ 17,6 miliarde de dolari mai mult pe benzină de la începutul conflictului.
Dr. Valentin Boboc, economist la Institute of Economic Affairs, a explicat că, pentru SUA, costurile sunt în principal politice, prețurile la pompă fiind o vulnerabilitate critică înaintea alegerilor parțiale din noiembrie. Marea Britanie se confruntă și ea cu probleme, inflația urcând la 3,3% în martie, pe fondul prețurilor mai mari la carburanți.
Organizația Națiunilor Unite a avertizat că prețurile mai mari la combustibil și îngrășăminte vor împinge 30 de milioane de oameni înapoi în sărăcie la nivel mondial. Această perspectivă subliniază impactul umanitar devastator al crizei.
O criză incomprehensibilă
Martin Navias, co-autor al cărții Tanker Wars: The Assault on Merchant Shipping During the Iran-Iraq Crisis, a fost de acord că presiunea asupra SUA este în principal una politico-economică, nu militară. „Nu există nicio modalitate prin care Iranul să poată menține acele strâmtori închise pentru o perioadă lungă de timp în fața puterii americane”, a declarat dr. Navias.
Navias a adăugat că este incomprehensibil faptul că SUA au ajuns în această poziție, considerând închiderea strâmtorii un eșec de planificare și războiul drept catastrofal din punct de vedere americano-occidental. „Nu este vorba că acele active au prezentat israelienilor sau americanilor o provocare de informații mai mare. Ci pur și simplu că nu și-au dedicat niciodată eforturile în acest sens”, a explicat Navias.
Viitorul: conducte noi și neîncredere
Cu lumea în așteptarea unui acord între SUA și Iran, țările din Golf (în special Qatar, Bahrain și Kuweit, cele mai expuse) iau deja în considerare investiții majore în noi conducte pentru a ocoli complet Strâmtoarea Hormuz. Aceste alternative ar putea costa miliarde și ar dura ani de zile, dar ar face statele dependente de energie mai puțin vulnerabile la evenimente externe.
Andreas Krieg subliniază că cea mai mare pierdere este una imaterială. „Washington pare mai puțin capabil să garanteze libera navigație decât pretinde, iar acest lucru alimentează o percepție mai largă în Golf că umbrela de securitate a SUA este încă indispensabilă, dar nu mai este pe deplin fiabilă”, a explicat Krieg.
Krieg consideră că „această pierdere de încredere este una dintre cele mai importante consecințe ale întregului episod. Îi împinge pe parteneri spre acoperirea riscurilor, diversificare și o planificare mai autonomă”. Această schimbare de perspectivă ar putea avea implicații pe termen lung pentru alianțele regionale și strategiile de securitate.
