O soluție tehnică menită să scadă emisiile poate duce la distrugerea completă a motorului și la o factură de reparație care depășește 3.000 de euro, echivalentul a 15.000 de lei. Problema este generată de cureaua de distribuție umedă, care funcționează imersată în uleiul de motor, o tehnologie adoptată de mai mulți constructori auto pentru a reduce frecarea internă și a se încadra în normele europene de poluare, care impun din 2020 o limită sub 95 g CO2/km pentru flotele de autoturisme.
Spre deosebire de o curea de distribuție clasică, cea umedă se poate degrada prematur din cauza contactului permanent cu uleiul. Pe măsură ce materialul curelei se descompune, fragmente de cauciuc sunt eliberate în circuitul de ungere. Aceste resturi pot bloca sorbul pompei de ulei și conductele subțiri din motor, ceea ce duce la o lubrifiere deficitară. Urmările sunt grave: componentele interne se uzează accelerat, iar dacă distribuția cedează, supapele și pistoanele intră în coliziune, rezultând o avarie capitală.
Cel mai mare pericol este că defecțiunea nu oferă semne de avertizare. Spre deosebire de alte probleme mecanice care se anunță prin zgomote sau vibrații, o curea umedă uzată „nu scoate zgomot, nu anunță… doar cedează când ți-e lumea mai dragă”, conform unei explicații de specialitate. Acest aspect face ca respectarea strictă a programului de mentenanță să fie singura metodă de prevenție.
Ce motoare folosesc cureaua de distribuție umedă
Mai mulți producători au implementat această soluție, însă unii au renunțat la ea pe modelele mai noi, după ce problemele de fiabilitate au devenit evidente. Printre mărcile vizate se numără:
Ford: Motoarele 1.0 EcoBoost (în special cele fabricate până în 2018), 1.5 EcoBoost și dieselul 2.0 EcoBlue, montat inclusiv pe autoutilitare precum Transit. Versiunile mai recente ale motoarelor 1.0 și 1.5 EcoBoost au revenit la distribuția pe lanț.
Stellantis: Grupul a folosit cureaua umedă pe motoarele 1.2 PureTech, regăsite pe modele Peugeot, Citroën, Opel și DS. Noile modele hibride, cum ar fi Peugeot 3008 și 5008 HYBRID 48V, sunt echipate acum cu distribuție pe lanț.
Grupul Volkswagen: Sistemul este prezent pe motoarele 2.0 TDI EA288 (VW, Skoda, Audi, Seat), dar cu o diferență importantă: aici, cureaua umedă antrenează doar pompa de ulei, nu și distribuția propriu-zisă, ceea ce reduce riscul unei avarii catastrofale. Subiectul a fost documentat pe larg, inclusiv cu exemple de motoare și evoluția tehnologiei, în publicații de profil, conform GetPony.
Intervale de service reduse și importanța uleiului corect
Inițial, Ford recomandase intervale de schimb pentru cureaua umedă de până la 10 ani sau 240.000 km. Ulterior, pe fondul problemelor apărute în exploatare, producătorul a revizuit aceste intervale, reducându-le la aproximativ 160.000 km. Pentru motoarele 2.0 EcoBlue de pe autoutilitare, termenul oficial este acum de 6 ani sau 160.000 km.
Prin comparație, distribuția pe lanț are intervale de înlocuire mai generoase. La motoarele pe benzină, kitul se schimbă între 100.000 și 180.000 km sau la 5-6 ani. La diesel, intervalul urcă la 180.000-250.000 km (uneori chiar 300.000 km) sau 10 ani. În cazul lanțului, uzura este semnalată adesea de zgomote specifice sau de coduri de eroare (precum P0016 sau P0011), permițând o intervenție înainte de a se produce daune majore.
Pentru motoarele cu curea în baie de ulei, alegerea lubrifiantului este critică. Folosirea unui ulei de motor care nu respectă specificațiile exacte ale producătorului poate accelera degradarea chimică a curelei. O economie minoră la schimbul de ulei se poate transforma într-o cheltuială de mii de euro. Din acest motiv, este „esențial să fiți la curent cu intervalele de service și întreținere stabilite de producătorul O.E.M.”. La achiziția unei mașini rulate, este important de știut că aceeași denumire comercială a unui motor poate ascunde soluții tehnice diferite, în funcție de anul de fabricație.
