Vechea cursă spre Lună era evaluată prin prestigiu și prin bugete publice uriașe. Astăzi, miza se mută spre profit, infrastructură și competiția strategică dintre Statele Unite și China. Bogdan Marcu, inginer spațial român cu 30 de ani de experiență, aflat în prezent pe poziția de Principal Propulsion Engineer la Blue Origin și profesor la University of Southern California, spune că obiectivul nu mai este să ajungi primul cu orice preț, ci să poți rămâne.
Marcu explică faptul că aproape tot profitul SpaceX vine din serviciul de internet prin satelit Starlink, nu din lansări. El indică o schimbare majoră de miză pentru întreaga industrie: câștigurile importante nu mai sunt legate doar de racheta care pleacă de la sol, ci de rețeaua care rămâne pe orbită și vinde abonamente. În această logică, companiile care lansează rachete nu se mai luptă numai pentru contracte spectaculoase, ci și pentru controlul unei infrastructuri de comunicații.
Inginerul român arată că Starlink se adresează consumatorului obișnuit, în timp ce proiectele similare dezvoltate de Blue Origin, Kuiper și Terrawave sunt orientate spre clienți din mediul de afaceri, cu nevoi mari de transfer de date. „Dacă vă uitați acum la documentul pe care SpaceX l-a depus în cadrul listării pe piață, IPO (Initial Public Offering), profitul lor vine în marea majoritate, în proporție de 99%, de la Starlink, de la sateliți și de la subscripțiile de la abonamentele, ca să zic așa celor care accesează internetul via Starlink.”
Marcu cunoaște direct această industrie. În trecut, a lucrat pentru SpaceX, unde a proiectat motoarele Merlin 1D pentru racheta Falcon 9 și a negociat direct cu Elon Musk. De asemenea, a colaborat cu NASA și cu divizia de rachete a Boeing. Jurnalul Național arată că el vede aici o trecere clară de la ambiția simbolică la folosirea economică a spațiului.
Competiția pentru Lună trece în prezent prin NASA. Atât Blue Origin, cât și SpaceX au contracte cu agenția americană și concurează pentru dezvoltarea vehiculelor de aselenizare destinate programului Artemis, proiectul prin care astronauții americani ar urma să revină pe Lună. Pentru Marcu, întrebarea nu este doar cine zboară, ci cine construiește vehiculul capabil să susțină o prezență continuă.
El leagă această accelerare de competiția cu programul spațial chinez, pe care îl descrie drept „extraordinar de disciplinat și bine finanțat”. În opinia sa, tocmai această presiune a readus Luna în centrul planurilor americane. „În prezent însă, asistăm la un reviriment, în special din cauza faptului că China are un program spațial extraordinar de disciplinat și bine finanțat părerea mea personală este că celelalte state, în special Statele Unite, care au potențialul de a reveni pe Lună, au început să-și facă din nou planurile pe care le vedem astăzi. Deci, dacă vreți, este din nou o concurență cu un alt pol politic, dualitatea care începe să se contureze între Statele Unite și China.”
Marcu aduce în discuție și dimensiunea financiară a precedentului istoric. În anii 60, programul Apollo a beneficiat de un buget de aproape 4,5% din PIB-ul american. El consideră că un asemenea efort nu poate fi susținut economic pe termen lung și că atunci a fost justificat de nevoia de prestigiu.
În același registru, inginerul temperează scenariile despre colonii spațiale. El spune că următorii 20 de ani nu vor aduce orașe în spațiu, pentru că tehnologia trebuie mai întâi să treacă testul sustenabilității într-un mediu ostil. „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător.”
Marcu spune că actuala cursă are la bază autonomia și capacitatea de a menține activitatea dincolo de o singură misiune. „Este o cursă, de data aceasta, bazată pe o formulă al cărei cuvânt-cheie este sustenabilitatea. Deci nu mai este vorba despre o misiune în care să demonstrăm unde putem ajunge și ce tehnologii puternice avem. Acum este vorba despre cum ajungem acolo și cum creăm o prezență continuă.”
Din această perspectivă, spațiul se mută din zona spectacolului în economia infrastructurii. Internetul prin satelit, contractele cu NASA și tehnologia care poate susține o prezență repetată pe Lună devin elementele care definesc noua miză a industriei.
Gresie exterior / interior portelanata Grey Flury 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-44%
Gresie exterior / interior portelanata Thunder White Bookmatch B 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-44%
Gresie exterior / interior antiderapanta Social Grey 30 x 60 cm mata aspect cimentCumpără-43%
Gresie exterior / interior portelanata Travertino Marfil 60 x 60 cm lucioasa rectificata tip piatra naturalaCumpără




